Primul șantier de pe sectorul montan al A8 intră în faza pregătitoare a lucrărilor

Au început lucrările pregătitoare pe segmentul Joseni – Ditrău (14,4 km) din Autostrada A8, parte a tronsonului montan Sărățeni – Pipirig. Este primul șantier de autostradă adjudecat de compania din Neamț, iar intervențiile vin în contextul în care contractul, de aproape un miliard de lei, se află în continuare în dispută în instanță.

Potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), în această etapă sunt vizate în special lucrări de organizare de șantier și amenajarea drumurilor tehnologice necesare accesului utilajelor, echipamentelor și materialelor. Aceste activități se desfășoară în paralel cu elaborarea proiectului tehnic, astfel încât execuția propriu-zisă să poată fi demarată imediat după finalizarea documentațiilor.

Reprezentanții CNIR au verificat în teren stadiul întregului sector Sărățeni – Pipirig, cu o lungime de aproximativ 116 kilometri, analizând evoluția fiecărui lot. Situația este următoarea:

  • Lot 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km): etapa de proiectare începe la 30 martie, cu o durată estimată de 14 luni (constructor UMB)
  • Lot 1D Joseni – Ditrău (14,4 km): se desfășoară activități în teren în etapa de proiectare și organizare de șantier (constructor Danlin)
  • Lot 2A Ditrău – Grințieș (37,9 km): lucrări în teren în faza de proiectare (constructor UMB)
  • Lot 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km): etapa de proiectare începe la 30 martie (constructor UMB)

Sectorul Sărățeni – Pipirig este considerat unul dintre cele mai complexe din punct de vedere tehnic din întreaga Autostradă A8, având în componență numeroase structuri și lucrări de artă.

Cele mai importante informații

Licitația pentru centura Podu Iloaiei continuă după decizia CNSC

Procedura de atribuire pentru proiectarea și execuția variantei de...

Război deschis la vârful transporturilor: directorul CNAIR îl acuză pe Horațiu Cosma de blocaj politic

O dispută administrativă dură a izbucnit public la data...

Tronsonul 4 al autostrăzii Unirii A8 intră oficial în proiectare din 24 august

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul...

Ultimul strat de asfalt pe centura Brănești: legătura dintre A2 și DN3 se deschide în această lună

Șantierul pentru etapa a doua din varianta ocolitoare Brănești...

Restricții de circulație în Iași și alte 38 de județe din cauza caniculei extreme

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a...
spot_img

ALTE ARTICOLE

spot_imgspot_img