Evaluarea ofertelor pentru Autostrada A8, tronsonul DN 24 (Iași) – Ungheni, continuă după respingerea unei contestații

Procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni merge mai departe, după ce o contestație depusă la documentația de licitație a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Proiectul beneficiază de finanțare prin Programul SAFE.

CNSC a decis, pe fond, respingerea contestației înregistrate la 13 ianuarie 2026, vizând documentația de atribuire elaborată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) pentru acest tronson. Prin această hotărâre, forul de soluționare a confirmat valabilitatea documentației în forma inițială.

„Decizia CNSC confirmă caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, așa cum a fost aceasta concepută de CNIR, permițând continuarea procedurii conform etapelor stabilite”, au transmis reprezentanții companiei.

Contestația a fost formulată de Elektra Invest SRL, care a solicitat modificarea documentației, în special clarificări privind obligația ofertanților sau a subcontractanților de a deține anumite autorizații, certificări ori atestate necesare pentru prestarea unor servicii sau executarea unor lucrări specifice.

Licitația pentru tronsonul cuprins între DN 24 (Iași) și Podul peste Prut de la Ungheni, la granița cu Republica Moldova, a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) la 31 decembrie 2025. Ofertele au fost deschise luni, 26 ianuarie 2026, la termenul-limită stabilit.

Pentru contractul estimat la aproximativ 4,7 miliarde de lei, fără TVA — care include și realizarea primilor kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova — au fost depuse opt oferte, după cum urmează:

  • asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Frasinul SRL – Consent SA-EKY – SAM SRL – Dimex 2000 Company;
  • asocierea Danlin XXL (lider) – Intertranscom Impex SRL – Evropeiski-Patishta AD – Groma Hold;
  • asocierea Far Foundation (lider) – Automagistral Pivden – Lincor Trans SRL;
  • asocierea Itinera SPA (lider) – Sapiem SPA – ICM SPA;
  • Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS (ofertant unic);
  • Concelex (ofertant unic);
  • FCC Construction (ofertant unic);
  • Aktor (ofertant unic).

Durata totală a contractului este de 46 de luni, din care 10 luni sunt alocate fazei de proiectare, iar 36 de luni execuției lucrărilor.

Conform documentației, pe traseul acestui tronson vor fi realizate 14 poduri și pasaje, două tuneluri — cel mai lung având aproximativ 1.760 de metri — precum și două noduri rutiere: un nod de perspectivă, cu drum de legătură către Spitalul Regional și Aeroportul Iași, respectiv nodul rutier Golăiești.

Cele mai importante informații

Licitația pentru centura Podu Iloaiei continuă după decizia CNSC

Procedura de atribuire pentru proiectarea și execuția variantei de...

Război deschis la vârful transporturilor: directorul CNAIR îl acuză pe Horațiu Cosma de blocaj politic

O dispută administrativă dură a izbucnit public la data...

Tronsonul 4 al autostrăzii Unirii A8 intră oficial în proiectare din 24 august

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul...

Ultimul strat de asfalt pe centura Brănești: legătura dintre A2 și DN3 se deschide în această lună

Șantierul pentru etapa a doua din varianta ocolitoare Brănești...

Restricții de circulație în Iași și alte 38 de județe din cauza caniculei extreme

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a...
spot_img

ALTE ARTICOLE

spot_imgspot_img